Scenariu .

Subiect: Scenariu . Dum Mar 05, 2017 10:55 am

Din lacrimile de portelan ale unui nor de fum stralucitor
Capitole inexistente

Otrava din venele mele este singura substanta nociva care ma tine in viata.E sange si arta.E ca si cum ai tine in palma un trandafir rosu.E frumos,dar te raneste.Te incanta,dar te doare.

LH

Scenariu . Tumblr_static_dark_theatre_masks_by_vulgaressa-d4gcug9

Am pensulele pline de machiaj si lacrimi.Niciodata nu am incheiat ziua,de cand ma aflu in Paris,fara sa ma smiorcai,fara sa dau afara toate frustrarile acumulate de-a lungul zilei.E greu.Am auzit ,de fiecare data,de la toti cei din jurul meu,ca viata de actrita este frumoasa,dar plina de durere si inselaciune.Aveau dreptate.Mereu au avut.In paharele de sampanie,de pe covorul rosu,nu este vin spumant ci lacrimi de muze stinse din cauza unui rol care le-a dominat inima.Iar in buzunarele actorilor ,imbracati la patru ace,niciodata nu s-a strecurat vreun ceasornic sau un teanc cu bani.Au tinut captive zeci de sentimente carora nu le-au acordat nicio atentie.
Le-am vazut pe toate...In actorie,am vazut totul,mai putin arta.Nu te faci actor pentru a castiga avere si faima ci pentru a duce mai departe gustul floral al unui paradis plin de culoare,efemeritate si munca.De aceea m-am facut actrita,insa pe zi ce trece ,frumusetea pasiunii mele profunde se ofileste tot mai mult.
M-am ridicat din fata masutei de machiaj cu o durere crunta de spate.In locul in care,astazi,imi fusesera prinse aripile de zana ,pe care trebuia sa le port in timpul scenetei "Din lumea Anabelei",aveam rani.Imi intepasera rochia si trecusera prin piele,lasandu-mi zgarieturi adanci.Nu am constata asta decat dupa ce am incheiat sceneta si unul din copiii,cu care am jucat, mi-a sesizat petele de sange de pe materialul albastru.Insa desi imi chinuiau trupul,usturimea lor fiind de-a dreptul insuportabila,ma mandream sa le stiu acolo.Pentru ca,pana la urma,asta inseamna arta.Din durerea ta,se naste opera,capodopera,frumosul.Din lacrimile tale,cresc diamante.Din cicatricile adanci,rasar tufe inalte si roditoare de trandafiri parfumati.Iubeam acest sentiment.Sa stiu ca din cea mai crunta suferinta a mea aparea arta.Plangeam seara de seara,insa doar pentru ca vedeam,in jurul meu,cum acest frumos se naruieste.In inima mea,insa,traia si crestea,pe zi ce trece,tot mai frumos,tot mai spectaculos.
Era ora unu noaptea cand am plecat din cabina pentru a ma indrepta spre apartamentul meu.Mereu plecam ultima de la teatru.Inainte imi placea sa stau pentru a juca tot felul de roluri,singura,insa in ultima vreme ramaneam pentru a asculta povestile nespuse ale scenei.Nimeni nu ii mai acorda atentia pe care o merita din plin ,desi o vedeau si salutau zilnic ,atunci cand se puneau pe repetitii.Actorii ma dezgustau.Intreaga lor viata a devenit un teatru de provincie din care ar putea iesi ,pentru a simti aroma parfumata a elegantei si nobletei,dar pe care prefera sa nu o lase ,de frica de a nu pierde numeroasele beneficii.
Dar nu pot intelege de ce aleg sa ma consum pentru ignoranta celorlalti?Nu inteleg de ce dau importanta unor persoane care nu inseamna nimic pentru mine sau pentru oricine altcineva?Nu am sa inteleg niciodata de ce sunt atat de proasta,atat de sensibila si asa de naiva.Vreau sa nu ma consum pentru nimicurile din jur,insa nu pot.Imi este atat de greu sa nu ma gandesc la rautatile lor cand sunt atat de numeroase in jurul meu.Ma distrug incet incet si oricat mi-as dori sa nu le dau atentie,adevarul este ca nu am aceasta capacitate.Sunt mult prea proasta.De altfel bunica mea mi-a spus odata exact asa : Agatha,draga, norocul tau ca esti creativa si frumoasa,ca altfel te duceai dracu’ la cat esti de proasta.
M-am suparat atunci si stiu ca m-am suparat rau pentru acele vorbe jignitoare.Acum,in centrul Parisului,acoperita cu rochia de tafta roz si incaltata cu sandalele cu toc albastre,stau eu,acea copila proasta,dar creativa care accepta cuvintele batranei cu cea mai mare placere.Mereu am iubit adevarul,iar ea avusese si are perfecta dreptate cand ma numeste astfel.Sunt o proasta…O femeie de treizeci de ani,cu par roz,cu ochi albastri vii,cu tinute care mai de care mai extravagante,cu un talent nebanuit la actorie,dar cu o fire casanta,ciuruita de povara unor creaturi din cauza carora si-a pierdut placerea de a juca pe o sceneta luminoasa.Eu sunt Agatha…Macar odata ai auzit de mine sau m-ai intalnit,insa clar nu ti-am lasat cea mai placuta impresie.E posibil sa fi ramas fara cuvinte cand m-ai zarit pe scena.Acolo dau tot ce am mai bun si uit de lumea in care am fost blestemata sa locuiesc si sa traiesc fiecare clipa.
Durerile cauzate de ranile de pe spate au inceput sa ma supere din nou, motiv pentru care am decis sa alerg spre apartamentul meu.De altfel incepuse si ploaia,iar umbrela nu aveam la mine.Am alergat destul de repede,avand grija sa nu alunec pe trotuarul umed.Tocurile mele se auzeau pe fiecare dala rece.Mi-am strans pardesiul alb in jurul rochiei vaporoase si am continuat sa alerg ca o bezmetica,sperand sa ajung odata acasa.Eram sensibila la frig si puteam raci imediat.Nu imi permiteam sa capat o gripa fix acum.
-Haide…
Insa graba mea haotica,trotuarul ud si pantofii cu toc imi jucasera o festa destul de ironica.Imediat cum am luat coltul,un picior mi-a alunecat ,iar trupul meu firav ca al unei zane,parea ca are sa se prabuseasca in balta create in fata florariei sotilor Lumière.Am scos un suspin plin de spaima,insa in clipa in care am crezut ca o sa ma izbesc de raceala dalelor,o mana ma prinsese de brat.Un barbat inalt,brunet,purtand ochelari de vedere si un pardesiu gri,tocmai iesea din florarie atunci cand ma zari facand pe acrobata langa ditamai balta cu apa murdara.Reflexele sale erau foarte bune daca a reusit sa ma prinda fix inainte sa ma pravalesc.
-Doamna,sunteti bine?ma intreba acesta,mana lui calda,barbateasca,inca fiind infasurata in jurul bratului meu firav.
L-am privit in ochi, tremurand ca varga.In afara de scenetele de la teatru,nu mai fusesem de mult timp atat de aproape de un barbat.Am inghitit in sec si am incercat sa-i raspund.
-D-Da.Sunt bine.Adica,nu sunt.Sund uda leoarca.Si ma doare spatele de imi vine sa plang…
Domnul tot nu imi dadu drumul la brat,insa nici nu doream sa-si ia palma de acolo.Nu stiu de ce.Era o atingere placuta.Adica asa cred.Probabil era speriat ca daca imi va reda libertatea ma voi prabusi.Nu garantam ca nu urma sa se intample asta.Sunt o aeriana…
-Unde locuiti doamna…
-Agatha!Ma cheama Agataha Hamilton.
De ce i-am spus numele?Daca era un violator in serie care urma sa ma bage in spatele unei ghene si sa ma taie bucati, dupa ce isi satisface poftele?Ei bine,am avut o viata frumoasa.Poate sa faca ce vrea cu mine.Stai,nu!Sunt tanara si frumoasa.Inca nu am avut copii.Nu pot muri.Nu!Si motanul meu,Louis?Aoleu,cine o sa-l mai perie seara de seara?Nu se poate…
-Dumneavoastra sunteti actrita Agatha Hamilton.zambi barbatul.Va admir foarte mult.Chiar azi am mers sa-mi cumpar bilet pentru ultima piesa,insa s-au epuizat toate.Eu sunt Faraize Kensyngton.Sunt profesor de istorie la liceul Louis-le-Grand.
-De istorie?Imi place istoria.E aia cu numere,nu?
Barbatul se uita la mine perplex si chicoti.
-Aceea e algebra,doamna.Singurele numere de la istorie sunt anii in care au avut loc evenimentele.
-Pai la asta ma refeream.
-Scuzati-ma!Atunci aveti dreptate.E aia cu numere.
Am ramas nemiscata,in continuare,uitandu-ma la el.Mi se parea foarte interesant,desi abia schimbasem doua vorbe,iar eu spusesem doar prostii.Uitasem de ploaie,de durere,de tocurile ce-mi alunecau,de faptul ca trebuia sa ajung acasa cat mai repede,de tot.
-Doamna,spuneati ca trebuie sa ajungeti acasa,nu?
-Asta am spus?Aoleu,da.Am un motan.
-Eu am o pisica.Tare nazdravana tin sa spun.Imi permiteti sa va insotesc?
Faraize avea o umbrella neagra la el.O scosese de la subrat si o deschisese,punand-o deasupra coafurii mele distruse.
-Unde locuiti?
-Eu…la o strada distanta.Nu e departe,stati linistit.Nu trebuie sa faceti asta.Adica,e posibil sa cad di nou,dar o sa ma ridic.Si nu e nevoie sa va deranjati.Sunt sigur ca aveti multe de facut.Si pisica dumneavoastra…
-Nu va ingrijorati.Merg in aceeasi directie si oricum aveam de gand sa ma duc acasa acum.Locuiesc foarte aproape.
-Ohh,atunci…cred ca ma puteti insoti…
Mi-a zambit si m-a apucat ,din nou,de brat,avand grija ca nu cumva sa ma pravalesc pe jos.Am vorbit despre multe lucruri interesante.Mai fusese la piesele in care am jucat, marturisindu-mi ca mereu e o placere pentru dansul sa priveasca.Am aflat ca avem aceeasi varsta,nu este casatorit si preda istoria de patru ani la acelasi liceu.Compania sa m-a incantat foarte mult.Iar eu crezusem ca e un violator in serie.Bravo,Agatha!
-Va multumesc mult!i-am zis,urcand scarile din fata cladirii in care locuiam.Ohh,asteptati o secunda.Am inteles ca nu ati mai gasit bilete pentru piesa mea .
-Asa este.M-am miscat cam greu.Trebuia sa ma gandesc ca se vand cel mai repede.
M-am inrosit in obraji la auzul acelor vorbe,dupa care am cautat prin geanta.In afara de bomboane,pixuri,carnetele cu spira,abtipilduri,un portofel plin cu de toate si multe cosmetice tin minte ca mai bagasem ceva:doua bilete in primul rand.
-Poftiti!Veniti cu cine doriti dumneavoastra.
-Dar…nu trebuie sa…
-Insist.Eu nu am cui sa le dau si e pacat de ele.Plus de asta,imi doresc sa va vad acolo.Si asa va rasplatesc pentru ajutor.
Faraize se uita la mine si isi arcui buzele intr-un zambet.Lua ambele bilete si le baga in buzunarul interior al hainei sale calduroase.
-O sa fiu acolo,doamna.Va promit.
-Abia astept.zambisem.
Domnul imi prinsese mana si inainte sa plece o saruta galant gest ce imi inmuie picioarele.In scenariu nu scria nimic de asta.Agatha,trezeste-te!Nu esti la teatru acum.
-O seara linistita va doresc,doamna!Ne vedem acolo.
-Eu…la fel…o sa…stiti si dumneavoastra…cred ca…da.
Am urcat scarile si am incercat sa deschid usa,insa era blocata.Am tot tras de ea,insa nu se clintea deloc.
-Doamna,nu trebuie ,mai intai, sa treceti cartela de acces prin fata interfonului?
Agatha,esti mai proasta decat poate un om ,in societate, sa fie.
-Sunt atat de aeriana…Scuzati-ma!
Am scos cheile,unde atarnasem si acea cartela,insa cand am dat sa o trec prin fata interfonului,acestea imi cazusera pe covorasul de la intrare.
-Ufff,serios???
M-am aplecat spre ele,insa la fel facuse si domnul Faraize.Le apuca in mana si se ridica,ajutandu-ma sa fac acelasi lucru.Ca sa nu mai intampin si alte greutati,imi deschisese el usa,poftindu-ma inauntru.Cred ca isi daduse seama si singur ca eram cu mintea pleacata pe alte meleaguri.
-Noapte buna,Agatha!imi urase,lasandu-mi pe obrazul pudrat un pupic.
Nici asta nu fusese in scenariu,dar il acceptasem cu drag ,zambind.I-am urat noapte buna domnului si am ramas nemiscata,privindu-l cum se indeparteaza in josul strazii.Abia cand am ajuns in apartament mi-am dat seama de ceva.Cand uiti replicile din scenariu,ori inventezi altele,ori astepti pentru un miracol.La fel ca multi altii ,am preferat sa cred mereu in miracole chiar daca am avut clipe cand mi s-a parut total absurd.Am impresia ca am dat peste unul in aceasta seara.Fara lacrimi inainte de culcare,Agatha.De data aceasta vei zambi.